kids4

Capriciile alimentare ale copiilor- cauze si recomandari

In perioada prescolara, procesul de crestere somatica a copiilor inregistreaza o aparenta incetinire, iar apetitul lor poate fi mai diminuat. La aceasta varsta par a fi mai interesati in a descoperi lumea inconjuratoare decat de a se hrani corespunzator. Acest lucru poate sa ii ingrijoreze, uneori, mai mult decat este cazul, pe parinti.

In cazul in care copilul incepe sa refuze consumul unor alimente diversificate si doreste sa isi centreze regimul pe un singur tip de mancare, specialistii recomanda parintilor sa continue sa-i ofere copilului (atat timp cat este hranitor), insa pot incerca sa-i adauge acestuia si alte produse. Aceasta este o metoda menita sa determine copilul ca in timp, sa consume si alte alimente, si altfel sa adopte o alimentatie corecta si sanatoasa.

Cauze:

Motivele pentru care se poate instala aceasta monotonie in alimentatia copilului sunt multiple, insa specialistii considera ca sunt centrate de dorinta copilului de a-si manifesta independenta. Expertii au observat ca momentul in care copilul incepe sa isi impuna preferintele culinare coincide cu o perioada in care el nu exercita nici un fel de influenta hotaratoare sau vreun control larg asupra lumii din jurul sau, dar este capabil sa constientizeze ca prin refuzul sistematic de a se supune parintilor ii poate deranja pe acestia. Astfel, se poate ajunge chiar in situatia in care copilul se foloseste de refuzul de a accepta o alimentatie diversificata in scopul de santaj emotional.

Recomandari:

Parintii confruntati cu o astfel de situatie sunt sfatuiti sa nu acorde prea multa atentie acestor capricii deoarece cu cat li se va da mai multa importanta, cu atat vor dura mai mult sau chiar se vor amplifica. Tot ce trebuie sa faca este sa fie atenti ca alimentele consumate sa fie nutritive si sanatoase. Copilul nu isi va corecta singur comportamentul daca adultul de langa el este prea dur sau prea permisiv. In acest sens, parintele ar trebui sa instituie un orar pentru mese si gustari, dar nu trebuie sa oblige copilul sa manance ce nu doreste.

Pot exista zile in care copii sa manance mult mai putin decat de obicei (spre ingrijorarea imediata a parintilor). Aceasta nu este o situatie alarmanta, deoarece el va recupera necesarul caloric consumand alimente in exces zilele urmatoare. Copiii cu un stil de viata sanatos isi vor adapta singuri aportul alimentar in functie de nevoile energetice pe care organismul lor le resimte. In aceste situatii parintii sunt sfatuiti sa introduca in meniul copiilor si in orarul alimentar cat mai multe gustari (in principal bazate pe fructe, cereale integrale, lactate), pe langa cele trei mese obligatorii. Variante de gustari: fructe proaspete, branzeturi, legume crude, cereale integrale, sandwich-uri cu unt de arahide. 

Exista cateva recomandari cu caracter general, de care parintii pot tine seama in cazul in care se confrunta cu o astfel de situatie:
– adultii trebuie sa ofere in permanenta exemple copiilor in ceea ce priveste adoptarea unui stil de viata sanatos, iar obiceiurile alimentare nu fac exceptie;
– apetitul copiilor trebuie dezvoltat prin stimularea simturilor, deci, cu cat preparatele culinare sunt mai aromate, mai parfumate si ai aspectuoase, cu atat exista mai multe sanse sa atraga atentia si sa deschida pofta de mancare a copilului;
– parintii sunt sfatuiti sa introduca in alimentatia copiilor inca de la varsta de 6 luni, legume si fructe cat mai diverse, sub forma de piureuri;
– copiii nu trebuie fortati sa manance un aliment pe care nu il doresc sau cand simt ca nu le este foame;
– copiii nu trebuie incurajati sa consume intre mese produse hipercalorice avand un continut ridicat de zahar, deoarece le va diminua pofta de mancare.

Sursa: www.sfatulmedicului.ro