mancare sanatoasa

Nutritia si alimentatia rationala la copil

O dieta sanatoasa, rationala, include o varietate de alimente care ofera copilului energia si nutrientele necesare unei dezvoltari psihosomatice normale. O alimentatie corespunzatoare nu semnifica doar consumul unor “alimente sanatoase”, putand fi consumate o varietate de alimente atat timp cat dieta ramane variata, echilibrata si este consumata in cantitati moderate. 

Copii, prezinta chiar de la nastere un mecanism intern de reglare al consumului de mancare, astfel ca nou nascutii si sugarii au capacitatea de a semnala aparitia foamei (de obicei prin plans) si de asemenea stiu cand sunt satui si astfel se opresc din alimentare (prin controlul unor semnale interne care indica satietatea). Odata cu inaintarea in varsta copii au capacitatea de a-si doza alimentele in functie de necesitatile fiziologice specifice varstei.

Cum pot mentine parintii o dieta sanatoasa a copilului?

Cand vine vorba despre o alimentatie sanatoasa, responsabilitatile sunt impartite intre parinti si copil, astfel ca indiferent de greutatea copilului (normo, sub sau supraponderal) sunt recomandate urmatoarele: 
– parintii trebuie sa ofere copilului o paleta cat mai variata de alimente impartite pe mese si ore regulate. Parintii trebuie sa impuna copilului doar orarul (mese regulate) si tipul alimentelor consumate;
– copilul, poate decide singur cantitatea consumata, este indicat ca acesta sa fie lasat sa manance pana se satura. 

 

Parintii pot sustine alimentatia rationala si echilibrata a copiilor precum si dobandirea unor obiceiuri sanatoase, prin urmatoarele: 
– stabilirea unui program privind timpul liber, in special folosirea calculatorului sau privitul televizorului. Organizatiile internationale de pediatrie recomanda un timp de maxim 2 ore pe zi, alocate unor astfel de activitati. Parintii trebuie sa educe copii prin implicarea lor in alte activitati precum sportul, desenul sau cititul 
– activitatea fizica regulata trebuie sa fie o actvitate de rutina in sanul familie 
– sunt recomandate pe cat posibil mesele regulate la care iau parte toti membrii familiei, incercand sa se creeze o atmosfera placuta, pozitiva 
– controlul medical regulat, cu monitorizarea taliei si greutatii corporale si stabilirea unei diete adecvate in functie de acesti parametrii.

Sursa: www.sfatulmedicului.ro