Winter-child-photography

Cum avem grija de copii iarna la joaca

Winter-child-photography

Chiar daca uneori nu ai chef sa mergi cu ei in parc sau pur si simplu ti se pare prea frig ca sa iesiti din casa, stii ca vor fi si mai neastamparati cat timp stau in casa. E modul lor de a-si manifesta protestul si totodata de a-si consuma energia. Prin urmare, solutia cea mai buna este sa pregatesti pentru ei cateva jocuri in zapada la care fie sa participi si tu, fie sa ii supraveghezi.

Bataia cu bulgari, intrecerea cu saniuta sau construirea omuletilor de zapada par activitati inofensive, insa trebuie sa iti iei cateva masuri de precautie.

Pentru siguranta micutilor, pentru a-i feri de accidentari sau chiar de raceli specifice sezonului rece, iti recomandam sa:

…..controlezi imbracamintea cu care cei mici merg afara; asigura-te ca isi iau din sifonier echipamentul potrivit, din care nu trebuie sa lipseasca geaca groasa si impermeabila de preferinta, caciula si o pereche de manusi groase; nu uita ca si incaltamintea este foarte importanta, asa ca pregateste-i din timp ghetele sau bocancii pentru iarna.

…..verifici jucariile pe care vrea sa le ia afara; inspecteaza bine saniuta daca nu cumva s-a desurubat sau daca nu exista vreo margine taioasa care il poate pune in pericol pe micutul tau sau pe ceilalti copii.

…..te asiguri ca micutii sunt insotiti de un adult; daca tu nu esti disponibila pentru iesirea in parc, iar copiii insista sa mearga cu prietenii sau vecinii lor afara, este de preferat sa mearga si unul dintre parinti cu ei pentru a interveni in caz de accidentari sau alte situatii neprevazute.

…..stabilesti un program inainte ca prichindelul sa plece la joaca; nu-l lasa prea mult afara si nici nu te lasa induplecata de rugamintea de a prelungi orarul prestabilit, este mai bine sa eviti orice raceala sau chiar o hipotermie din cauza frigului.

 

Sursa: mami.ro