shutterstock_130822079

Briose cu dovleac

shutterstock_130822079

Ingrediente pentru 12-14 brioşe cu dovleac

220 grame de făină

1 linguriţă de praf de copt

1 linguriţă de bicarbonat de sodiu

½ linguriţă de sare

1 ½ linguriţă de scorţişoară

½ ceaşcă de miere

2 ouă

225 grame de piure de dovleac (dovleacul trebuie să fie bine copt, pentru un plus de aromă)

120 ml ulei vegetal

80 ml lapte

1 linguriţă extract de vanilie

Cum se fac brioșele cu dovleac?

Porneşte cuptorul şi setează-l la o temperatura de 175 de grade C. Pregăteşte o tavă de brioşe în care încap 12-14 brioşe şi pune în fiecare spaţiu câte o formă din hârtie special făcută pentru acest preparat. Amestecă într-un castron făina, praful de copt, bicarbonatul de sodiu, sarea şi scorţişoară, iar într-un alt castron bate ouăle cu mierea. Pune peste acestea din urmă piureul de dovleac, uleiul, laptele şi vanilia şi amestecă până se încorporează bine. Ingredientele umede se toarnă peste cele uscate şi se amestecă, nu prea mult, însă, cu un tel ca să nu se formeze cocoloaşe.

Pune aluatul cu atenție în formele de brioşe, având grijă să nu se umple perfect fiecare formă cu această compoziție, pentru că ea va creşte în cuptor şi va da mult pe-afară în căzul în care faceți acest lucru. Brioşele trebuie coapte 17-18 minute, iar după ce sunt gata (încearcă-le cu o scobitoare, iar când iese curată, înseamnă că s-au copt), scoate-le din cuptor, lasă-le puţin să se răcească şi serveşte-i pe cei dragi!

Sursa: totuldespremame.ro