Deserturile raw sunt din ce in ce mai apreciate deoarece pastreaza ingredientele intacte, respectiv nutrimentele aferente acestora. Lipsa prepararii termice nu conduce la un gust mai putin savuros, asa ca puteti incerca si voi pentru cei mici reteta urmatoare!
Acest desert este permis copiilor de la varsta de 1 an.
Ingrediente: migdale, curmale, unt de cocos, banane, visine, carob, sirop de agave.
Indicatii:
Curmalele contin mai multi aminoacizi decat merele, portocalele sau bananele. O importanta deosebita o are continutul de fluor care protejeaza dintii de carii, dar si seleniul, care intareste sistemul imunitar. O veste buna pentru copilasii supraponderali carora vrem sa le oferim un desert: curmalele au putine calorii, fapt pentru care pot fi folosite in loc de dulciuri.
Migdalele reprezinta o sursa excelenta de magneziu si de vitamina E, aceasta din urma fiind un antioxidant foarte eficient. In plus, aceste nuci contin si fibre, potasiu, calciu, fosfor si fier. Trebuie sa stiti in egala masura faptul ca aceste fructe au un continut proteic ridicat, furnizand 19 grame de proteine pentru fiecare 100 de grame consumate, adica acelasi aport de proteine ca si in cazul produselor din carne.
Carobul este un ingredient care poate fi introdus in dieta bebelusilor chiar de la varsta de 8 luni. Induce bazicitate in organism, fiind un aliment alcalin, care nu stimuleaza aciditatea gastrica. Contine mult calciu (348 mg). Nu trebuie sa-i adaugam indulcitori pentru a-i da un gust bun. Dispune de zaharuri proprii, similare celor din fructe, avand un gust discret dulceag si placut. Nu contine gluten si nici lactoza. Uleiul de cocos ajuta la o mai buna absorbtie a calciului, vitaminei D dar si a altor minerale esentiale pentru organism.
Ingrediente
Blat: ½ cana migdale, ½ cana curmale, 1 lg carob
Preparare
Se pregateste o forma de tort cu diametrul de 17 cm (partea de jos se imbraca in hartie cerata).
Se scot samburii, daca este cazul, la curmale si se pun la hidratat pentru 20-30 minute.
Migdalele se pune in robotul cu lama S si se marunteste timp de 8-9 secunde. Apoi se maruntesc curmalele pana se transforma intr-o pasta lipicioasa. Se amesteca nucile, carobul si curmalele pana se obtine o pasta omogena. Aceasta compozitie se distribuie uniform in forma de tort, se preseaza bine cu degetele. Se da la rece.
Crema
½ cana migdale hidratate 12 ore
¼ cana unt de cocos
2 banane mari
½ cana visine
¼ cana sirop de agave daca este cazul (in caz ca se doreste mai dulce)
Preparare
Untul de cocos se pune la topit in bain-marie (apa sa aiba o temperatura de maxim 40 grade Celsius). Se scurge apa in care au stat migdalele, se adauga apa plata in vasul blenderului pana la ¾ din volumul nucilor si se mixeaza, pana devine crema. Punem siropul de agave, untul de cocos transformat în ulei, visinele. Mixam pentru inca o tura.
Topping: 3 linguri de ulei de cocos, 2 linguri carob
Preparare: Se pun toate in blender pana la omogenizare. Se pune toppingul peste tortul foarte bine congelat si se poate decora dupa fantezia proprie.
Sursa: Qbebe.ro