Un copil cu varsta cuprinsa intre 1 si 2 ani trebuie sa adopte o dieta care sa semene cat de cat cu a ta. Preferintele in materie de mancare se stabilesc de la o varsta frageda, asa ca iti poti ajuta copilul sa dezvolte o preferinta pentru mancarea sanatoasa.
Trebuie sa ii pui la dispozitie preparatele adecvate care sa ii asigure o crestere sanatoasa si armonioasa. Limiteaza consumul de zahar sau de calorii in exces. Iti poti lasa copilul sa creada ca detine controlul asupra alimentatiei sale dar tu sa ramai persoana care ia deciziile.
Iata cateva lucruri pe care trebuie sa le ai in vedere:
Laptele este esential!
Laptele este important deoarece ii ofera copilului calciu si vitamina D care ajuta la dezvoltarea unor oase puternice. Copiii cu varste de pana la 2 ani ar trebui sa bea cat mai mult lapte deoarece ii ajuta sa isi dezvolte mai bine creierul.
Ii poti oferi copilului tau un pahar de lapte chiar si in timpul mesei. Unii copii refuza laptele de vaca deoarece are un gust diferit fata de cel matern cu care este invatat. Daca vrei ca cel mic sa-l consume poti sa combini laptele matern cu cel de vaca astfel incat copilul tau sa poata face aceasta trecere mult mai usor.
De ce este important fierul in dieta celor mici?
Deficitul de fier la copii poate afecta starea mentala si psihica sau mai poate duce la anemie.
Ca sa previi deficitul de fier trebuie sa te asiguri ca cel mic bea aproximativ 500/ml de lapte pe zi. Poti include in alimentatia copilului tau surse naturale de fier precum: carnea de pui sau pestele dar si multe alte alimente care contin o doza mare de fier.
Trebuie totusi sa apelezi la un medic care sa monitorizeze starea de sanatate a copilului tau si sa iti spuna daca acesta are nevoie de o doza mai mare de fier sau nu.
Ce tipuri de alimente trebuie sa eviti?
La aceasta varsta copilul tau deja a incercat foarte multe preparate. Astfel, trebuie sa tii cont de alimentele care ii pot provoca reactii alergice. Ori de cate ori introduci in dieta copilului un aliment nou urmareste-i starea de sanatate si reactiile. Doar asa iti vei da seama daca cel mic este alergic la un anumit aliment sau nu.
Evita alimente precum: acadele, hot dog, fructe tari sau alune. La varsta asta trebuie sa ii oferi celui mic preparate moi pe care acesta sa le poata inghiti cu usurinta si care sa nu necesite un efort prea mare la mestecare.
Care este cantitatea de mancare pe care cel mic ar trebui sa o consume?
Ii poti oferi copilului tau trei mese si doua gustari sanatoase in fiecare zi. Chiar daca la inceput nu mananca tot sau tinde sa sara peste o masa, pana la urma se va obisnui.
Sarcina de parinte este una foarte grea care de cele mai multe ori atrage dupa sin chiar si frustrari, mai ales atunci cand vine vorba de dieta copilului. Incearca sa-ti mentii calmul si sa ai incredere ca faci tot ce poti pentru ca cel mai mic membru al familiei sa aiba parte de o alimentatie sanatoasa.